Dar visu-și schimbă fața, și iarăși lângă mine
Văzui acea ființă ce-atâta o iubeam.
Dar ce fel de schimb magic la ochii mei îmi vine!
P-acea ființă scumpă eu n-o mai cunoșteam.
Pare că era rece l-adânca mea durere;
O, taină-ngrozitoare, abia îmi răspundea!
Căutături fatale avea a ei vedere,
Și când vorbea, ca trăsnet în sufletu-mi izbea.
Ca cugetul, ca umbra era nedezlipită,
Vrăjmașă pe odihna-mi era neîmblânzită;
Zicea că mă iubește, și-n dragoste-i turba.
Ura-i îmi era pace și dragostea-i osândă,
Rece-ntr-a ei mânie și foc când era blândă;
Ce-amestec și într-însa, și-n mine volbura!
Eu o iubeam, — o groază mă trăgea înapoi;
Ea era a mea viață! și ce viață-ngrozitoare!
Voiam... Dar pentru mine nu era voi,
Vream s-o urăsc... mi-era o muncă-omorâtoare.
Îmi imputa vini ce nu le aveam;
Așteptam osândă la orice faptă mare;
Eram bănuit chiar când mă smeream,
Ș-apoi, împăcată, era iertătoare.
Spaima în mine intrase,
Bănuiala mă cuprinsese,
Sufletul mi se-nghețase,
Cugete rânduri neînțelese
Prin minte-mi repede vâjia.
Un chin, un iad, o muncă era a mea viață,
Demonul geloziei turbat mă sfâșia;
eninul din rărunchii-i în veci mă otrăvea,
Năpastea îndrăcită rânjea pe a lui față.
În veci fără de moarte;
În veci se omora,
Se-ncolăcea în toarte
Și-n veci mă blestema.