Doamnei A.T. Cerne
Eu văd în toate-aceiaș zâmbet
Și-aceleași blânde-ademeniri
În zborul razelor de soare
Într-ale lunii licăriri.
Pe limpede văzduh albastru
În șerpuirea de izvor,
În molcom clatinul de frunze
Și-n frăgezimea florilor.
Și-aceleași șoapte mângâioase
Aceeași strângere de mâni,
Pe gândul meu, trufaș aldată,
Azi ele-s singure stapâini.
La plânsul tuturor stă gându-mi
Semeț, înstrăinat, voios,
Iar de răsună-n juru-mi cântec,
Răspund cu zâmbet dureros...