Un mic sicriu de aur în mine se ascunde
Prin parcuri mohorâte de cipri plângători
Vrăjit de-un murmur dulce venit de nu știu unde
Și-nvăluit în giulgiu de umbră și de flori.
Dar înăuntru, mortul, cu pleoapele deschise,
Tânjește într-un veșnic amurg de cloroform
Ce izvorând dintr-însul, îmbietor de vise,
Dă simțurilor sale iluzia că dorm.
Din vremea care curge prin parc ca o fântână
Pierduții ani se-nalță troian peste sicriu,
Se schimbă mușchii-n zdrențe și oasele-n țărână,
Dar mortul enigmatic rămâne totuși viu.