Enicerii de mîndrie, îngîmfați cît nu s-au dat
Vindè cu o fală mare acele ce au prădat ;
Blane, straie și odoară, cît văzînd te minunai,
Iar aere, antimisuri, erau harșele pe cai ;
În stihare și-n feloane, mulți se primblau îmbrăcați,
Cu alte multe odăjdii, spre vînzare încărcați ;
Prinse de fer și de sîrmă, grele încît se putè,
Sfinte hărăziri de ctitori ce de rîvna lor ardè,
Evanghelii de preț mare, sfinte potire cum vrei,
Care de care să vînză, să gîlcevè între ei.
• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •
Iau obraz mult enicerii, de ustale n-ascultau,
Toți să tăvăleau prin crîșme, și precum vrè se purtau.
De-a lor răcnete cumplite, ulițele răsunau,
Butcă de trecè, trei-patru în coadă se aninau ;
Răcnè și da din pistoale, cel dinuntru nu sufla,
Poți închipui cu mintea, în ce stare se afla ;
Din pistoale, zi și noapte, slobozè neîncetat,
De fugei, dai peste dracul, unde nu l-ai căutat ;
Mulți răniți din întîmplare, alții căzuți morți pe loc,
De făceai vro arătare, răspuns era : „Zarar ioc”.
• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •
În niște așa prelejuri, cînd pistoalele juca
Cine îndrăznea o strună ca aceasta a călca ?...