M-or fi plîngînd părinții!...
De mumă-mea mi-e teamă
C-o fi murit jelind!
Cînd îi întreabă fiu-meu: «Unde e tata, mamă?»
Of! cum l-or fi mințind!
Cînd să-l mai văd o dată, parcă mi-ar fi mai bine,
Parc-aș putea să mor!...
Nevasta mea, săraca! o fi plîngînd de mine,
O fi murind de dor!
Acela ce ne vinde nu vinde și gîndirea;
Măcar că s-a tocmit
Pe sufletele noastre; măcar că omenirea
Nimic a socotit!
Și-a rîs el d-astea toate! și-a rîs el de durere
Pentru puțin venit!...
Să-i fi luat lui fiii, părinții și muiere, –
Oari cum ar fi trăit?
O! cît ar fi mai bine să fim ca dobitoace,
Să nu simțim deloc
A noastră chinuire!
Să nu știm ce ne face
Pe cînd în cărți ne joc!