Te simți mai singur astă-sară,
Mai mohorîtă-i azi odaia...
Auzi cum șiruie afară,
De-a lungul streșinilor, ploaia !
Trist, ca o plîngere-necată,
Răsună-n noaptea cea pustie,
În noaptea asta-ntunecată
Ce-ți pare-un veac de insomnie...
Și cum în van te lupți cu firea
Să cauți vieții tale țîntă,
Să smulgi o rază din orbirea
De patimi care te frămîntă,
Se-nalță-n mintea-ți aiurită
Stafia vremilor uitate,
Privindu-te nedumerită,
Cu brațele încrucișate...