Și fulger după fulger izbucnește
Și din al nopții haos desvălește
Când Piscul Câinelui când Piatra arsă -
În ropot rece ploaia se tot varsă
Și-un freamăt lung, un vaet năbușit,
Înfiorează codrul nesfârșit.
Ai crede că natura care moare
Să spue-ar vrea durerea ei cea mare,
Dar în zadar se luptă și se sbate -
Căci dorm în nouri tunetele toate
Și-abia de-ngaimă uriașul mut
Un murmur lung, adânc, nepriceput...
În întunerecul stăpân sub slavă
E-o războire mută și grozavă
Isbind învăpăiata lor aripă
Vii fulgere s-aprind și mor în pripă -
Un sbor de îngeri alungați din cer,
Ce, cum dau de pământ, se sting și pier.