Stoicii cei tari și mîndri, Pitagori cum ș-ăi de-n jur;
Democrit care își rîde, Eraclid care ne plînge;
Din Platon ce ne mîngîie, pînă-n crudul Epicur;
Luther și Calvin, Saint-Simon; Mahomet ce cere sînge,
Cînd p-ascuns și cînd de față,
Cînd numind, cînd fără nume,
Cum că astă mare lume
Are un stăpîn ne-nvață,
Care trebuie-a-l slăvi.
Și baza voinței tale fiecare a simțit:
„Omul, omului să facă aceea care dorește
Să-i facă și lui iar omul”.
Nimini nu tăgăduiește
Cum că, stăpîne, ai voit
Omul a fi fericit.