Ah, ochii ei! Cum cresc
Cu scăpărarea lor văpaia torții!
Și frumusețea ei fără pereche
Atârnă strălucind pe fața nopții
Ca și cercelul scump la o ureche
A unui negru; ea e prea bogată
Spre a putea fi cu folos purtată,
Și e prea scumpă pentru tot pământul!
Ai pune-o porumbiță de zăpadă
Într-un convoi întunecat de ciori -
Așa strălucea ea printre surori!
Cum se sfârșește dansul, merg s-o caut
Unde s-așează, ca să fericesc
În mâna-i dulce mâna mea ce aspră.
O, inimă, iuit-ai tu vreodată?
Știurăți, ochii, voi, până-n noaptea-aceasta
Ce este frumusețea-adevărată?