Se poate.
Dar pre curând se veștejesc mai toate!
Tot ce-am nădăjduit e azi țărână.
Și ea numai, în viața mea bătrână, -
Acest copil ce-mi moștenește-averea -
E azi nădejdea mea și mângâierea...
Ci, scumpe Paris, poți să-ți cerci norocul:
Fă-ți curte, și de vei găsi mijlocul
Să-i placi așa încât să-ți dea cuvântul,
N-an să-ți refuz nici eu consimțământul.
La noapte, după datina străbună,
Dau o serbare unde se adună
Un mare număr de-oaspeți dragi. Poftim
Și dumneata, pe care-l prețuim
Mai mult ca toți, și numărul sporește.
În casa mea modestă deci poftește
Să vezi mai multe pământene stele
Ce-n farmec pot întuneca pe cele
Cerești. Și-astfel cum zburdă un copil,
Când vede pe șăgalnicul april,
Săltând pe urma iernii gârbovite,
Așa plăcerea ochii să-ți desfete
Văzând mănunchiul drăgălaș de fete
Ca niște flori de-abia îmbobocite...
Ascultă-le pe toate și privește
La toate, și închină-te acelei
Ce mai presus de toate strălucește.
Copila mea și dânsa printre ele-i,
Deși prea timpurie în cununa
Acestor flori, - doar că-i mai mult cu una...
Să mergem... (către servitor) Tu grăbește-te, mișele,
Cutreieră Verona și-mi găsește
Pe toți cei scriși acolea pe hârtie;
Le spune că-i poftesc la sindrofie
Să vină toți cu inima voioasă
Și să se simtă ca la ei acasă...
(Capulet și Paris ies)