Prin alba transparență a lungilor perdele,
Roșiatica lumină
A soarelui ce cade încet spre orizon
Subtil se infiltrează, se-ntinde pe podele
în jocuri de rugină
Și-n ascuțișuri stranii s-apropie de tron.
în liniștea solemnă căzînd din bagdadie,
S-amestecă deodată
O larmă ce se urcă din vestejitul parc,
Ce crește și se umflă ca marea-n vijelie, —
O larmă-nfricoșată
De urlete, de săbii și vîjîiri de arc.
Iar fiorosul zîmbet al soarelui tomnatic
Ce parcă se încheagă
Și parcă-ncremenește de veci pe orizon,
Pătrunde prin perdele mai larg și mai sălbatec,
îneacă sala-ntreagă,
Și ca un val de sînge se-ntinde peste tron.