De la fereastră, din vagon,
Văd satul alb sclipind în zare...
Un șuier lung... Tresar mișcat...
Simt inima bătîndu-mi tare.
Văd poarta țărnii... Turnul vechi...
O casă... două... toate ninse !
Și gara... lume... Uite-ai mei !
M-așteaptă toți cu brațe-ntinse...
E mult de cînd nu ne-am văzut,
E-atîta haz și bucurie !
Doar numai frățiorul mic
Se uită lung : nu mai mă știe...
În ochii lui naivi și mari
Citesc un gînd, o dulce teamă...
Și parc-ar vrea să-ntrebe-ncet :
„Cine-i urîtul ăsta, mamă ?...”