Doi prieteni împreună la un drum călătorind,
Un urs le ieși-nainte, cu groază spre ei viind.
Unul dintr-înșii, de frică, văzînd ursul furios,
Se sui și se ascunse sus într-un copac stufos;
Cellalt, într-acest pericol singur dacă s-a văzut,
S-a-ntins la pământ îndată și în mort s-a prefăcut.
Ursul dar totdeodată asupra lui cum sosi,
Pe la nas, pe la ureche, se plecă a-l mirosi;
Iar el își ținu suflarea, să nu-l simtă că e viu,
Că ursul mort nu mănâncă, după cum zic cei ce știu;
Și așa, de mort gândindu-l, cum sta nesuflând lungit,
Nicidecum neatingându-l,l-a lăsat și a fugit;
Iar prietenul său, care sta în copacul stufos,
După ce se duse ursul, l-a-ntrebat, dându-se jos:
— Ia spune-mi, măi frățioare, ursul ce lucru-ți șopti
Când se puse la urechea-ți? (Și-ncepu a hohoti.)
— Mi-a poruncit — el răspunse — să țiu minte să păzesc
Și c-un prieten ca tine să nu mai călătoresc