Unuia sătean odată muierea i s-a-necat,
Când la un râu împreună cu altele s-a scăldat.
El cu o prăjină-n mână în vârfu-i cu cârlig pus
Se ducea tot căutând-o pe cursul apei în sus.
Altul trecând îl întreabă ce tot umblă căutând;
El spuindu-i totdodată își ceru și sfat, zicând:
— Mi s-a-necat, frățioare, nevasta colea mai jos
Și cum să o găsesc nu știu, că caut fără folos.
— Bine, — acela răspunse — ce cauți pe râu în sus?
Că apa-ncolo la vale trebuie să o fi dus.
— Nu crez, frate, — el zise — să fi mers pe apă-n jos,
Că ea cât trăia în viață toate le făcea pe dos,
Și socotesc că și moartă d-a-ndaratele s-a dus
Și trebuie prin urmare s-o caut pe apă-n sus.