Lângă teatrul în ruine stă un templu sfărâmat,
În bucăți Apolo, zeul, peste urme de palat.
Și e pace-n bazilica fără de judecători,
Unde liliecii singuri se răsfață visători...
Pe pereții arși de soare zugrăvite stau zeițe
Presărând în calea vremii trandafiri și romanițe,
Printre firme zgomotoase și electorale lungi,
Zise patime de-o clipă...
Câte vremi nu sunt de-atunci?
Ci sub cerul pururi pașnic în seninul lui profund
Unde-n jalnice ruine, umbre doar se mai ascund,
Împietrită stă o clipă din viața omenirii...
...Unde-i freamătul de lupte? Unde-avântul fericirii?