Frunză verde, iarbă neagră,
Am avut o puică dragă.
De dragă ce-mi era dragă,
O purtam cu tasma neagră
Ș-o ținem cu noaptea-ntreagă
Las’ să treacă, să se ducă,
Mi-i urîtă vorba lungă,
La Neamțu, la mănîstire,
La icoane să se-nchine.
Să se ducă să se sfințască,
De mine să se despărțască.
Iarbă neagră din grădină,
Să știi, puiculiță, bine
Că eu mă duc de la tine;
Să rămîie pajiștea,
Să vezi cum ii dragostea.
Dragostea de fată mare,
Ca fasola din caldare,
Cînd îi pui un pumn de sare;
Iar dragostea de nevastă,
Ca garofa din fereastă:
Dimineața înflorește,
Peste zi se vestejește.