Tinerel și verde dafin împlântat-am dinioare
Și-nălțat-am cătră ceriuri cu rugi pofte umelite,
Ca să vadă și românii cele ramuri înflorite,
Ce urzesc cununi de laudă și dau numelui lucoare.
Am rugat pe blândul Zefir ca din nori să se coboare
Și pre el să-ntindă vara a lui aripi aurite,
Și ca barbara fortună, strânsă în obezi cumplite,
Să nu aibă vro putere ca în urmă să-l oboare.
Știu că timpuri multe încă tupilată viețui-va
Astă arbore în codruri ce pre Dacia umbrează,
Dar măcar târzie foarte, spre ceri mândră răsări-va,
Când prin Pronie, de unde soarta gintelor derază,
Român vrednic de cunună doară între noi veni-va,
Precum după oarbă noapte răsar line-a zilei rază.