CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaGeorge Coșbuc

George Coșbuc · Modernismo

Patru portărei — V

rumano

Dar când a fost în ziua d-a opta, pe-nsărat,
În zări, departe-n funduri, un cal s-a arătat:

Cu tarnița pe șolduri, cu frânele-n picioare
Și galben călărețul ca prinsul de lingoare.

Trei cai aleargă-n urmă-i sălbatici de merei;
Să-i vezi și să-ți faci cruce de bieții portărei!

Ei fug mâncând pământul, ar soarbe-n gură marea
Căci nu-i încape șesul și nu-i cuprinde zarea.

Și geme portărelul, al cărui cal e corb:
E nalt, cât e nalt cerul, cât iadul e de orb!

Hu, tot îs de cutremur, și gheață simț în spete,
Suspină cel ce fuge pe cal stropit cu pete.

Și cel pe calul muced oftează tulburel:
Să-mi dai pe Cosinteana, eu tot nu lupt cu el!

Nu, da să-mi dai tot cerul și, și din rai o parte,
Vorbește cel cu roibul frumos ca scris în carte.

Și cum izbesc ei fuga răzleți într-un șirag
Îi vede maica Vineri din tindă, de pe prag.

Din cârjă ea ridică bătrânele sprâncene,
Și dă din cap privindu-i la margini de poiene.

Sunt tari feciori la spusuri, dar slabi la făptuit!
Vitejii lumii noastre de mult s-au pristăvit.

Când n-au curaj în suflet, de ce se bat nebuni?
Nici Dumnezeu nu face cu cei fricoși minuni.

De nu te-a născut cerul voinic să lupți cu zmeii,
Degeaba măsuri câmpii, căci pați ca portăreii.

Nu-s toți viteji pe luptă, câți stau în șeauă puși
Viteaz e numai unul, și-l cheamă Pipăruș!

Sigue explorando

Por su autor
George Coșbuc · 296 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Patru portărei — IVPe Bistrița →

Expediente

Autor
George Coșbuc
Título
Patru portărei — V
Lengua
rumano
Época
Modernismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-patru-portarei-v--george-cosbuc-1c5d9c
Cita recomendada
George Coșbuc, «Patru portărei — V», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-patru-portarei-v--george-cosbuc-1c5d9c.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.