De-ar vrea înaltul prooroc,
Mohamed strălucit,
Să-mi fie ziua cu noroc
Și dorul împlinit!
De-aș prinde-acum în mreja mea
Pe-a mărei împărat,
Ce poartă-n frunte-o mare stea,
Un talisman bogat.
Eu care sînt un biet păscar
Purtat din val în val,
Eu care dorm la Iuschiudar,
În iarba de pe mal,
Eu, Abdulah, cel mai voinic
Vâslaș de pe Bosfor,
Ce n-am decât un biet caic
Ș-un suflet plin de dor!
Allah! atunci orice-am dorit,
Allah! orice-aș vrea eu,
De la apus la resărit
Ar fi îndat-al meu:
Caftane, șaluri de Cașmir
Cu late, scumpe flori,
Iuți armăsari de la Misir
Ca vîntul de ușori.
Ș-un lung caic de abanos
În aur prelucrat,
Cu imnuri din Coran frumos
Pe margine săpat,
Și treizeci de vâslași osmani
Ce vesel ar zbura
Mai răpizi decât elcovani
Pe-ntinsa Marmara.
Dar n-aș vrea nici stofe cu fir
Și cu mărgăritar,
Nici largi caftane de Vizir,
Nici falnic armăsar.
N-aș vrea nici săbii de Taban
Deprinse la omor,
Nici lung covor de Ispahan
Ce saltă sub picior.
Allah! me jur că de-aș avea
A mărei talisman,
N-aș vrea să fiu vizir, n-aș vrea
Nici padișah-sultan.
N-aș vrea comori, n-aș vrea să am
Nici chioșcuri, nici sarai,
Nici să desmierd în Bairam
Huriile din rai.
Ci-n mrejă dulce prefăcând
Duioasă-inima mea,
M-aș duce-ncet și tremurând
Să prind norocu-n ea,
Să prind copila lui Topal,
Frumoasa Biulbiuli
Ce cântă noaptea lin pe mal,
Pe mal la Kandili!