Și m-am gândit că poate
Pământul dus în haos,
Călătorind într-una
Și neavând repaos, ―
Un punct fatal în spațiu
Zvârlit fără de știre ―
Purtând pe el de veacuri
O tristă omenire;
Văzându-și și el soarta
Deșartă, solitară,
Picatu-i-a atuncea
O lacrimă amară!
Și lacrima aceea
E Marea! ― Și s-au strâns
Atâtea Mări de-atuncea!...
Pământu-n veci a plâns!