Melancolie dulce, melancolie stinsă,
Ce-nvălui atmosfera în nopți de toamnă dulci,
Melancolie dulce, melancolie stinsă,
în suflete bolnave privire a ta o culci
Mîngîietor și moale ca o femeie-nvinsă.
Dorm plopii muți și tragici în umbra viorie,
Se descompune frunza căzută pe alei,
Se descompune frunza, — iar tu, melancolie.
Sorbind ușor rugina și deznădejdea ei,
Îmbălsămezi tăcerea cu-această agonie.
În părul tău ce-și moaie în ape reci cununa
Animă plînsul nopții un trandafir roșcat,
Și-n sînul tău se culcă, trudiți ca-ntotdeauna.
Toți morții ce în gheara regretului se zbat.
Și inima-mi mai moartă ca morții și ca luna.