Bătrîn-aleargă-ndată
Cu mum-a se gîndi
În ce chip biata fată
S-o poată amăgi.
„Eu știu, îi zice, bine
S-o scap din ast ponos.
Acum te las’ pă mine
Să isprăvesc frumos.”
Cît vine-această.seară
Cînd ceru e deschis,
Se culcă fat-afară,
Să vază ce-i e scris.
Bătrîn-afurisită,
Pe-al casei învăliș,
C-a răilor ispită,
Ședea sub coș pitiș.
Bălaia frumușică
Deloc ea nu dormea.
Și toată numai frica
Acel minut pîndea.
Să vază la vreo parte
Pe Bunul Ziditor,
Să-l roage-a-i face parte
De dragu-i soțior.
Un fulger luminează,
Și ea pe brînci căzu;
Un glas o-nfiorează
Și moartea își văzu:
„Nu, fată; nu mai cere
Pe un văcar bărbat!”
Și-ndată, din tăcere,
Un țipăt a scăpat.
Părinții toți afară
Se-azvîrl din așternut;
Spre bab-acum să sară,
S-o spargă mai au vrut.
Aleargă la copilă,
La rodul lor iubit,
Voiesc s-o scoale-n silă;
Dar ea a și murit.
Părinți, băgați de seamă,
De-alegeri vă feriți,
De eres vă fie teamă,
C-asemenea pățiți.