Pe-o culme dinspre Soare-Apune
S-ascunde-n tainiți o minune
A Rinului în solzi de-argint,
Palatul vechi. În jur izvoare,
Prin brazi, cărări ispititoare
Și-un lan cu flori de mărgărint.
Când ni se-mbracă în lumină
Mândrul castel: se naște o zână
Din lumi de basme și de vis.
Din patru zări în sărbătoare
Vin în rădvane ursitoare,
Vin să-i ureze ce-a fost scris.
Întâia sosită scule-i dete:
Priviri de vultur, mândre plete
Și numele cuceritor.
„Un tron și-o țară!” strig-a doua.
„Pe holde pică rodnic roua
Și paznic, mândru, brav popor!”
„Iar eu desăvârșescu-ți darul...
Reginei tale da-voi harul
Alinător de suferinți,
Înduioșarea ei de mamă.
Durerea tuturor o cheamă
Să sece lacrime fierbinți”...
Când cea din urmă apoi sosește
Și-n vremi ce vor veni privește:
„Eu? dau a gândului domnie!
Pe-a minții culmi sau cate-avânturi,
În vremile de jalnici cânturi
Îndemn și mângâiere-i fie!”