Mai! Mai! și aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Și vocile de frunze, și raze, și extaze,
Ș-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Și clarul dimineții, și veseli lopătari,
Și luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Și bălți de-argint, și trestii, și candizi nenufari.
Ș-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Și-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud și blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-și caii de-aur și-n inimi săgetând.