Lună, lună, te văz, lună,
Și-nfocată cu lumină,
Răvarsă a tale rază
O dulceață de viiață.
Pe sămne nu poți sîmțîre
La a mè nenorocire,
De privești făr-de-ndurare
A lăcrămilor vărsare,
Și privești cu o răpire
Jalnica mè tînguire
Iar un flutur văz că zboară
Bătînd dintr-o aripioară
Cu aripile cernite.
Ah ! iar sămne încumplite,
Fluture și tu vestești ?
Partea vieții omenești
Arătîndu-le cernit,
Arată-mi ce mi-ai hotărît.
Ah ! moarte de mi-ar veni
Din suflet o aș primi,
Căci aș cunoaște-un hotar
La acest păhar amar,
Și sfîrșitul mi l-aș ști
Pînă cînd m-ai chinui.