Să mergi din zori pe străzi întortochiate
În galerii săpate de-un sobol,
Să simți în tine gânduri sfâșiate
Și sufletul să-ți rătăcească-n gol.
Să te privească miile de case
Cu chipul scrutător de la etaj,
Manta de plumb pe trup să ți se lase,
Și totuși, dârz, să-ți mai șoptești : « Curaj ! »
S-auzi în juru-ți vuiet de mașina
Cu uruit mecanic, frânt, de roți,
Călăi de fier, în fața ta să vină,
Și să-i îndemni la crima lor pe toți,
Apoi sorbind din cuminicătura
Pe care-o da al fabricei alb fum,
Să te întorci, înăbușindu-ți ura,
Cu capul în pământ, pe-același drum.