CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaDuiliu Zamfirescu

Duiliu Zamfirescu · Vanguardias / s. XX

Levante și Kalavryta la Missolonghi — III

rumano

După capul Kalogria, pe o coastă,-ntre lagune,
Doarme dusă Missolonghi la al mării glas ușor,
Iar legenda ei măreață veacul veacului o spune,
Unda, vântului ce trece, seara, orelor ce zbor.
Stai, luntraș! Nu vezi cum superi prin a viselor lovire
Majestuoasa ei odihnă, visul ei de fericire...
Nu vezi fruntea ei cernită ce măreț i-o încunună
Cu-ale sale raze albe vecinic călătoarea lună?
Nu vezi tu cu ce sfială lunga-i haină i-o sărută
Marea mută?
Stai! Oprește-te!... Ascultă!
— Nu!... Și barca cea ușoară,
De lungi aripi legănată, ca un gând pe valuri zboară...
Iat-o... Vine... Se-ndreptează spre castelul cel arab
Unde sir Hoowards englezul, mai bogat ca un Nabab,
Și-a adus smintitu-i spleen și răceala-i englezească,
Ca la lungi raze de soare calde să și le-ncălzească.
— O..., Archipelagul mândru, câți englezi n-a-nveselit,
Câte suflete răcite soarele-i n-a încălzit!...
Iată barca... Iat-o vine. Lanțul ei lin se anină
După gâtul unui tigru; marmură sculptată, fină;
Iar din luntrea cea grăbită sprinten sare chiar Levante
De la Zante.
El tăcut se furișează printre sălile pierdute
Întrebând lampele stinse, vorbind zidurilor mute,
Cercetând ușă cu ușă și la orișice mișcare
Simțind inima-i cum bate, sufletul cum îi tresare;
Iar în fund pierdut de lume, el aude-ncetișor
Un glas tainic ce-i șoptește: “Vino... ah, mi-e dor, mi-e dor...”
Un pas, înc-un pas... și iată-l! Iată cleftul la intrare
Pironit de gelozie, rămas mut de întristare...
El privește la englezul ce sărută în uimire
Mâna ei, alba ei mână, căreia nebuni se-ntrec
Zantioții toți să-nchine neschimbata lor iubire,
Luntrea, armele și capul, tot ce poate da un grec!
Cum îl vede, ea spre dânsul tremurând mâna-și întinde:
— Vin, îi zice cu privirea, Kalavryta e a ta.
Vino, vis trimis de noapte și de buza-mi ce s-aprinde,
Dor cu ochii ca seninul, vin, lipește-ți buza ta.
Însă el, smintit de ură, vechi pistol din brâu apucă
Și ochește... Un foc roșu trece viu ca o nălucă...
Un corp cade... O, pistolul era vechi, dar era bun!
Kalavryta plânge-n umbră... Grecul râde; e nebun.

Sigue explorando

Por su autor
Duiliu Zamfirescu · 112 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Levante și Kalavryta la Missolonghi — IILiniștea →

Expediente

Autor
Duiliu Zamfirescu
Título
Levante și Kalavryta la Missolonghi — III
Lengua
rumano
Época
Vanguardias / s. XX
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-levante-si-kalavryta-la-missolonghi-iii--duiliu-zamfirescu-447045
Cita recomendada
Duiliu Zamfirescu, «Levante și Kalavryta la Missolonghi — III», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-levante-si-kalavryta-la-missolonghi-iii--duiliu-zamfirescu-447045.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.