Scrie-mi, pictore ghibace,
Pe-a mea doamnă departată,
După cum pe ea voi face
Prin al meu vers vederată.
Negre coame cu lucie,
Să se-ncrețe de-a lor voie,
Și de poți prin măiestrie
Fă miresme ca să ploaie.
Albă frunte să se vadă
Și umbroase, dese gene,
Preste care-n cerc să cadă
Negricioasele sprincene.
Te rog, însă, scrie-acele
Gemeni arcuri înmândrite,
Ca vederea să înșele
De sunt două sau unite.
Căutătura-i fă sănină
Ca văpaia scânteioasă;
Ochi albaștri fă-i de-Atină
Sau de Vinerea frumoasă.
Scrie-n tinerică față
Lângă roză unit crinul,
Când în mai de dimineață
După rouă-și deschid sinul.
A ei buze de corale
Către sărutări să-mbie,
Înmierită fă o cale
De-îngerească armonie.
Fă ca-n aer făr de nori
Împregiurul ei să zboare,
Împreună cu Amori,
Și pe grații surioare.
Dar al ei să nu ascundă
Haruri o mantelă deasă,
Ca fantazia să pătrundă
La frumseță mai aleasă.