Venea pe deal, voios cântând
Flăcăul;
Pe-un umărcoasa legănând,
Venea fără nici un gând
Flăcăul;
Dar iată-n drum îl află râul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum?
Pârâul;
Așa de lat și chiar acum!
Dincolo câmp și lan și flori,
Ei, cată!
Și doine și secerători;
Pârâu-i lat, și să nu mori?
Ei, cată!
Și-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!
În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?
O fată -
Inoată-n spice până-n brâu.
„Să n-ai, Catrino, zi de rău!“
Ea tace.
„Ei, iacă naiba de pârău,
Mi-l puse focu-n drumul tău!“
Ea tace.
Deloc o vorbă! Sa preface.
Deloc, deloc, de ce deloc?
Că-i place
Și vrea de el să-și bată joc.
„Ai, fă, copii acasă mulți?
Ei, iaca!
Nu vii, urâto, nu m-asculți?
De dragul tău să mă desculți?
Ei, iaca!
Mai bine plec!“ Și dânsul pleacă.
Dar ea? Dar ea? Ce-și zice ea?
Să treacă!
Să facă-n urmă cum o vrea!
Văzându-l, însă, c-a plecat,
Ea-și pune
Deoparte snopul: -„M-ai chemat?“
El mâna peste ochi mirat
Și-o pune.
-„Să-ți spun ceva! Cuvinte bune!“
-„Să spui, să spui! dar ce să spui?
Ei, spune!
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!“
-„Haid', treci pârâul! Ce te-ntreci,
Catrino!“
-„Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?“
-„Dar nu-i cat Oltul, poți să-l treci
Catrino!“
-„Vecine, nu!“ -„Ba da, vecino!
Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?
Haid' vino!
De-atunci și peste mări treceai.“
„Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i!“
Știa doar fata felul lui!
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este?
Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?
Poveste -
Tot eu să spun? Ghiciți și voi.