Ce de popor în templul artei sfinte !...
Sub aste bolți de veacuri consacrate
Mii de străini din țări îndepărtate
Trec rătăciți... Dar să luăm aminte...
Abia-ndrăznim să trecem înainte :
Eterne forme-n marmură-nghețate,
Vechi pînze rupte din eternitate
Vădesc ce-nalță omeneasca minte...
E-o lume-n veci de veci nepieritoare,
Comori pe care Cronos nu le-nghite :
Un Rafael, un Rubens, un Murillo...
În fund, senina Venus de la Milo...
— Dar ce te-ntorci și nu m-asculți, iubite ?...
— Ce ochi albaștri ! Cum o cheamă oare ?