Cît sunt gelos, ***, cînd știu că azi ești pusă
Să-ți lași surîsul dulce la cîți te felicit!
La cîte vederi astăzi ei fi tu oari expusă,
Și cîți, l-a ta ocheadă, se crede fericit!
Acele roze fragezi ce lași ca să se vază
Pe fața ta ca crinul, la oricare-al tău pas,
Acele bucle negre, ce-adesea lași să cază
Pe sînu-ți de zăpadă, cînd scoți frumosu-ți glas;
Cînd geana ta cea lungă o lași să se unească
Cu cea de corb sprînceană, la care Mihail
S-adaoge s-ar teme chiar linia-i cerească,
Și să-și prefacă-ar face Madona Rafail;
Acea cătare dulce, ce vecinic schinteiază
În ochii tăi cei negri, în care-mpărățesc
Doi sori ce n-au eclipsuri și care înviază
Chiar inimi împietrite sub ei cînd se găsesc;
Modesta ta mișcare, accentele-ți ce-ncîntă
Pe oricare ființă de orice caracter,
Și toată frumusețea-ți ce-n inimi se împlîntă,
Cînd știu că est-expusă la un întreg parter, –
S-alerg îmi vine-ndată, să nu gîndesc la lume,
Să zbor din aste maluri, s-ajung în cercul tău,
Să strîng pe buze-mi mîna-ți urînd la al tău nume,
Să iau p-ascuns un zîmbet și sărutatul tău.