Jos, la Tivoli, sub tei,
Cupido, cu ochi galeși,
Și-a spart amfora de un stei
Și-a plecat plângând în cale-și.
Dar în calea lui venea
Sfânta Vinere cea albă
Pe la brâu ca o nuia
Iar pe poale ca o nalbă.
Măi băiete iar te-am prins
Întinzând curse la fete!...
Ți-ai spart amfora-ntr-adins!..
Am să mi to tund de plete.
Însă el, prinzând din fuga
Haina măsii de un fald,
Drăgălaș îi zise: Sluga!
Tunde-mă că tot mi-i cald.
Apoi, tupilat pe vine,
Se piti sub un măslin,
Unde sus bătea măsline
Lydia lui Faustin.
Sorrento, 24 August, 1889