Călin, jitarul de la sat,
Cu pușca vecinic de-a spinare,
Era pe holde împărat
Și statul lui n-avea hotare.
În el tot câmpul se-ncredea,
Toți fluturii și toată floarea:
Sulfina, seara-l adormea
Și-l deștepta în zori cicoarea.
Odată, deșteptat în zori
De-acel miros de dimineață,
Își ridică ocii din flori
Și se uită peste fâneață.
Din pricina zilelor calde,
Mărica, zână printre fete,
Se coborâse să se scalde
Ș-acum... se descingea de bete.
Jitarul nostru, năzdrăvan,
Se subțiè ca o șopârlă,
Ș-ascuns de-un ciot, de-un bolovan,
Se strecură până la gârlă...
Cuptior, cuptior, câte mai faci
Cu vinovata ta căldură!...
Noroc numai că poți să taci.
Așa și eu: streajă la gură.