A fost o luptă scurtă ; tot pumnul un omor.
Dar gloatele barbare cu Aripert al lor
Primeau puteri întruna din gloate sositoare.
Atât de slabă-n număr, puterea oștitoare
A Romei în clipita dintâi a atacat,
Și ea mergea-nainte ; izbit-apoi a stat,
Pe loc strângându-și șirul. În urmă șovăiește,
Se apără, se-ndeasă, dar fierul o rărește,
Și-n zid, format din piepturi, puterea-și face porți,
Încet-încet, romanii, ducând pe-ai lor ce-i morți
La mijloc, intră-n codri și iau acum cărarea
Spre șanțuri. Și din urmă, din față răzbunarea
Barbarilor izbește pe cei puțini, mai des,
Mai tare. Și din codrii barbarilor când ies,
Se văd o mână mică romanii, plini de rane,
Se târâie pe șesul castelelor romane
Goniți mereu. O sută, optzeci au mai rămas
Și mai rămân dintr-înșii la fiecare pas
Pe câmpi oșteni de-ai Romei. Câmpia geme cruntă,
Ei se retrag întruna, și viforul înfruntă,
Și morți de jumătate, ciuntiți îngrozitor,
Ajung în faptul serii în sanțurile lor.