Ce dulce e scânteia ce mi-ai aprins în piept !
Cum inima-mi tresare spre tine când mă-drept !
Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări,
Tu mă abați din calea pustiilor cărări...
De-o rază de la tine mă simt iar mângâiat
Și umbrele durerei slăbesc, se stîng treptat.
A jale-mi cată ochii pe tristele câmpii,
Aștept mereu, iubito, din neguri ca să-mi vii,
Să rătăcim alături... Din lumea lor să ies
Înduioșat în suflet, că tu m-ai înțeles...
Iar farmecul iubirei la plânsetul de vânt
Părea-va o poveste ce frunzele o cânt...
Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări,
Tu mă abați din calea pustiilor cărări...
Duios gândind la tine, rămân pierdut în loc,
Înmărmurind la gândul nespusului noroc...
Și geana-mi rourează o lacrimă de dor:
Un sol, o întrupare a sfântului amor !