Atâtea fuste elegant croite,
Atâtea bluze bine potrivite,
Albastre, albe, roșii si tărcate,
Atâtea băsmăluțe parfumate,
Atâtea gingașe pălărioare
Dar unde este mintea gânditoare?
Se-usucă florile in urma lor
Privește-le și treci nepăsător...
As vrea să-ți sfarm de-o piatră capul:
Apoi să-ți fie catafalc
Un munte putred de gunoaie,
Iar eu pe hoitul tău sa calc.
În zbor trec anii, Lesbia, Lesbia,
Ei vin și pleacă, iute ca clipele,
Și tot ce râde, tot ce plânge
Cade surprins de sosirea morții.
Aceiași coasă, coasa cea strașnică,
Pe toți ne-nșteaptă; toți de asemenea
Vom fi opriți odată-n goana
Cea de plăceri și de suferințe.
Atunci uitarea palidă, vecinică
Va ține strajă pietrei mormintelor:
L-al tău, iubit-o trădătoare,
Șl l-al meu, cel trădat de tine.
Și, când în groapă bolta cea umeda
Va stinge focul urei și-al dragostei,
Abia atunci avea-vom parte
Tu de iertare si eu de pace.