În tăcerea din odaie
Fantazia mea s-ar stinge,
Daca-încet hula bălaie
Pe sub zid nu s-ar prelinge
Acum bate în fereastră
Încălzind străvechi portrete
Ce-n lumina ei măiastră
Își iau suflet pe perete.
Cel dintâi, cu gura mică
Și cu ochi adânci sub gene,
Binișor mâna-și ridică
Și mă cheamă, cheamă-alene:
Între cer, pământ și apă
Ești mai singur de cât noi;
Ia-ți un cadru sa te-ncapă
Și vin colea: vom fi doi.
Între noi va sta copilul,
Și în ramul cel din față
Vom privi cum curge Nilul
Și-om ceti ce ne învață:
Totul vine, totul trece,
Iar sfârșitul tuturor
E un colț de humă rece
Cu un mac străjuitor...
Dar de-abia se mai prelinge
Pe sub zid luna bǎlaie;
Fantasia mea se stinge
În tăcerea din odaie.