Și fata de-mpărat veni
Și-a doua zi, și-a treia zi,
Și-n toate zilele pe rând,
Încete clipe numărând,
Tot aștepta doar o veni
Flăcăul mai curând.
Grăbitul soare scăpăta,
Și fata tot acolo sta;
Și noaptea umedă din văi
Venea pe-ntunecate căi;
Târziu în noapte-abia pleca
Și fata la ai săi.
O fi bolnav! O fi murit!
O, Doamne, el ar fi venit
De-atâta timp! mai știu și eu!
Și doru-i plângător mereu
Creștea de presimțiri hrănit,
Din ce în ce mai greu.
Trecu și vara, și trecu
Și toamna, și pe văi căzu
Zăpada iernii, și-apoi iar
Sosi-nfloritul Cireșar
Dar nici acum voinicul nu,
Doritul ei drumar!
Dar totuși, azi el va veni...
Nici azi nu vine... unde-o fi?
Dar mâine va veni! Știu eu,
Că-mi spune inima! Și-al meu,
Al meu de-acum în veci va fi;
Ce bun e Dumnezeu!
Tu, vânt de seară,-n calea ta
Nu l-ai văzut venind cumva?
Și nici tu, nor, nu l-ai văzut
Prin multe lumi câte-ai trecut?
Să-i spui, te rog, de-l vei afla
Că-l plâng și că-l sărut!
Să-i spui că florile din strat
Le ud și cresc mai răvărsat,
Dar florile-pe-obrazul meu
Pălesc, că prea le ud mereu;
Și câte-amaruri am răbdat
Știu, biata, numai eu!
Că pentru dânsul, că-l iubesc,
Părinții-n drum mă ocolesc
Și m-au gonit din casa lor;
Că toți ai mei azi nu mă vor!
Sânt singură, pe căi trăiesc,
Sunt singură, și mor!
Treceau drumeți pe lângă ea,
Șoptind, dar fata nu-i vedea.
Treceau și zilele zburând,
Treceau și luni, treceau pe rând,
Treceau și ani, ei nu-i trecea
Răbdarea, așteptând.