— Lui Edouard Josephi —
Când doctorul intră pe ușe,
Încremeni. — Tăcut și grav,
S-apropie apoi cu teamă
De patul bietului bolnav.
Și cei din casă, frați și mumă,
În jurul lui cu toți sa-t strâns;
Iar ochii lor, ascunși în umbră,
Păreau cascade lungi de plâns.
Dup-o tăcere, sumbrul doctor
Iși puse degetul pe puls.
Și cugetă: câtă viață
Durerile din piept i-au smuls!
Bolnavul ridică grumajul,
Zdrobit sub al tristeței jug,
Și întrebă: «Hei!... ce rețetă
«Îmi dai acuma?» — «Un coșciug!»