Ți-aduci aminte de grădina morții ?
Era-n amurg, cînd ziua se îngînă
Cu noaptea, și, ținîndu-ne de mînă,
Lăsasem pașii noștri-n voia sorții.
Mergeam domol, vorbind în taină, pînă
Ne-am pomenit deodată-n fața porții,
Și-ntrarăm în lăcașul unde morții
Dorm înfrățiți de veșnica stăpînă.
Amețitor plutea-n răcoarea serii
Mireasma florilor de pe morminte,
Și pătrundea ființa noastră-ntreagă.
Înfiorați de farmecul tăcerii,
Tăceam și noi... Mai ții tu încă minte
Întîia noastră sărutare, dragă ?