La cǎsuțǎ vǎruitǎ,
Numai cetini legǎnate
La cǎsuțǎ vǎruitǎ,
Murgul din copitǎ bate.
Și-mi rǎsare la fereastrǎ,
Surioara Cosânzenei —
Floare albǎ și mǎiastrǎ
Între florile poienei...
Cine-mi iese înainte?
Cine-mi luminează pragul?
Este inima fierbinte
Este dorul meu, pribeagul.
Îmi dezmeardă calu-n grabă,
Și-n pridvor îi duce șeaua,
Și, supusă ca o roabă,
Se mlădie ca nuiaua:
Cum îi lunecă privirea
Ca la cerbul cel de-o vară!
Cum o prinde aromirea,
Când o țin la piept, ușoară!
Cum se-alătură, duioasă,
Ca un porumbel cuminte!
Cum adună ceru-n casă
Cu un sărutat fierbinte!