Sălbatic viforul azvîrle
Din crengi întîrziate foi,
Și ciorile – convoi funebru –
Se lasă pe copacii goi!
Pribeagă-n haos trece luna.
Ca o nălucă din povești –
Iar tu cu ochii melancolici,
Adînc in ochii mei privești.
Apoi frumoasa mea minune,
Cu sculptural și trist profil,
Pe sînu-ți gol, îmi rezem fruntea,
Și blînd, adorm ca un copil...