Tu te-ai oprit alături de fântână.
Ca-ntr-un vitraliu scump de-argint și aur
Parcă zărești, când razele se-ngână,
Cum crește-n fund trup negru de balaur.
Și te gândești la strania poveste
Care spunea că-n orice an o fată
Era târâtă-n fund fără de veste
Spre-a nu se mai întoarce niciodată.
Eu am venit încet ghicindu-ți gândul.
Nu-s Făt-Frumos, nici nu-s visat de tine,
Dar ai ghicit că ani întregi de-a rândul
Te-a căutat acela care vine.
Și când ți-am strâns cu-nfrigurare mâna,
Săgeți de raze ale bolții albastre
Ucis-au, tulburând adânc fântâna,
Balaurul îndepărtării noastre.