I
Ertatu-s-a sclaviea !
Căzut-a ale feare !
Biciŭ, jugul tiraniea,
Unelte‘nfiŏrătoare,
Ca cum n’aŭ fostŭ vrĕ odată
De cînd lumea esistă,
Periră astă dată !
Fecioara numaĭ e tristă,
A ei mumă nu plînge
Ca‘n secolĭ de durere,
Căcĭ fearele nu strînge
Pe nimeni prin putere..
Iubirea și frăție
E azĭ o sfîntă lege;
Dreptatea pe toțĭ ție,
Dreptatea să protege
Tot omul pre pămîntŭ !
II
,,Doamne ! grea fu robiea
,,Ce atît o suferirămŭ !
,,Dulce ĕ azi veseliea
,,Zileĭ care o dorirămŭ !
Zice țiganul care
Cu părŭ albitŭ de trude
Bătrînŭ în apăsare
Și veselŭ de cĕ aude :
,,- Fiică, fătule bune,
O fericire voă !
E a cerului minune,
S’avețĭ o viață nuouă
Toțĭ, mume, frate, soră
Robiea numai este
Întoarceți mare horă !
Copiĭ ! bărbațĭ ! neveste !
Robiea s’a ertat !!!
III
Cine nu va cunoaște ?
Cine oarĭ nu va zice ?
Astŭ orisontŭ ce naște
Că’ĭ soarele ferice
Ce tuturor răsare
A sa lumină lină,
De bine făcătoare,
În care toți se ‘nchină ;
Ce aprinde după secoli
Credința prin căldură,
Ș’aduce între popol ĭ
Reforma și cultură ?...
Creștinul liber ŭ fie,
Ea’l face să nu cază ;
Să zică : Doamne ție !
În cerŭ cel ce viază,
Oh ! lăudatu-ți cîntămŭ !!
IV
O ! tŭ celu ce iubirea
Principiul legiĭ tale
Nĕ aĭ datŭ spre mîntuirea
Durerilor mortale
Condune întrŭ toate
La tot ce este bine,
Fă dacă se poate
Zile mult maĭ senine
Maĭ dŭlcĭ p’a noastră țară
Din sînul zeitățiĭ
Eternul ca să răsară ;
Iubirea’nfrățitoare
Cununa libertățiĭ
S’o poarte fie care,
Și tot timpul a zice:
Romîne, fiĭ ferice !
Să fii tot generosŭ
V
Așa cŭ mărinimie
În zi de serbătoare,
Unu popolŭ reînvie
L’a ceruluĭ favoare !
Serbeză‘ntr’o ŭnire
O zi foarte măreață,
O zi de fericire
Ce templŭ îĭ înalță !...
Și laure, cŭn ŭne,
Prin sŭnete, famfare,
Pe frunte și le pune,
Purtînd unŭ nume mare !
Simtŭ toți cea mulțumire,
La zioa de‘nviere !
O zi de fericire
A sclavului ce cere
Lanțul a‘i sfărîma !!!