’Nalți, ’nalți pîn la ceruri munțiĭ Romaniei
Sufletele noastre cu eĭ se mîndreascŭ
Spunŭ par’că trecutul lorŭ viitorimeĭ
Templul de uimire celor ce‘ĭ privescŭ
Dealurĭ, văĭ stîncĭ, rîpe, șerpuind isvoare,
Brazi, păduri antice, creasta lorŭ granitŭ
Soarele l’apusu-ĭ cu o salutare
Îi încoronează cŭ al său focŭ sfințitŭ
Mărirea pe dînșiĭ par-că triumfează
Ochi mei cu fală’ĭ a putut privi :
Geniul Romaniei în eĭ dominează
Mare și puternicŭ cum îĭ placĕ a fi!
Subt a le lorŭ poale se vàdŭ smănate,
Sume tîrguri, sate, mănăstiri, ruini
Șesuri cu arăture, și turmĕ adunate,
Rîurĭ înunduase, livezĭ, viĭ, grădinĭ
Iarna s’audŭ vînturĭ și cadŭ ninsorĭ grele
Ghiețurĭ, achiloniĭ, troienĭ grămădițĭ,
Se luptă asprimea în eĭ cu putere;
Brazi săi d’asupra stau tot înverzițĭ.
Și cînd primăvara ghețile topește
C’unŭ surisŭ de rosă soarele lucind.
Sufletul natureŭ par’că‘ntinerește;
Vine dulcea vară, zefirŭ adiind.
Nuoriĭ cînd s’adună și torente varsă,
Tunetul și ploea, trăsnetul lovind,
Totŭ aici resună, de înfiorează
Pînă’n vizunie fearăle fugind.
Cîtă frumusețe precum și teroare,
Timpul variabilŭ cu sinĕ aducînd
Naște robustĭ fii, rumene feceoare,
Pasări, flori iubite, amorul serînd.
Ș’aquila trufașă cu șoimŭ’mpreună
Dupe prăzi lăsate ce plană’n azurŭ
C’unu regușitŭ țipătŭ face de răsună
Aspre ca natura stîncele‘npregiurŭ.
Mare, gigantească aŭ înfățișare,
Vinete, pleșuve, vîrfurile ’nuorŭ;
Se zărescŭ departe, foarte `ndepărtare
Ș’arată cu mîndrie coloanele lorŭ !
Colo al meŭ sufletŭ cŭ ei se mîndrește,
Cată’n suvenire fapte marĭ d’eroĭ;
În a lorŭ privire, ochiul meŭ citește
Trecutul…și cîte se atingŭ de noĭ!...
Carpațĭ ! falnicŭ munte, prin o salutare,
Ochi-mĭ te zăriră, ș’inima-mĭ bătînd,
Admir înălțimea-ți cînd mărețul soare
Răsare ș’apune, fruntea-țĭ cununînd !