Sfânt lăcașul de la Putna mândru strălucește-n soare,
Glasuri de argint răvarsă clopotele slăvitoare,
Străduind credința veche din mormânt s-o mai învie.
Darnici domni erau pe vremuri, lăudați de-a pururi fie!…
Nestricat de viermi rămâne singur numele cel bun;
Darnici domni erau pe vremuri, toate clopotele spun.
Ci aude Ștefan Sfântul, lângă spada lui culcat,
Cum cântările slăvirii până-n cripta lui străbat;
Și făcându-și roată gândul peste câte-a fost trăit,
Strigă din mormânt dreptatea Marelui Nedreptățit:
Domn am stat Moldovei mele, și norodului părinte,
Dragi mi-s luncile, dragi codrii, toate apele mi-s sfinte…
Dar străjerul lor ș-a toate purtător de grijă cine-i?
Cine-n pace duce greul bogăției și luminei,
Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume?
Domnul milostiv de-a pururi, cel mai darnic domn din lume
E săracul. El palate și biserici și podoabe
Fără preț a dat Moldovei El, cu mâinile lui roabe.
El mi-a fost puterea-n lupte, și în liniște norocul.
Când ștergeam de sânge spada și vroiam vremea și locul
Biruinții noastre scumpe c-un dar scump să le cinstim,
El comori căra Sucevei, ziduri mândre să zidim,
El făcea-n al clipei stâmpăr, cu durerea lui de țară,
Din pământ stropit cu lacrămi flori de aur să răsară!
Domnul tace, Sfântu-i nume în războiul vremii scut ni-i,
Darnic e săracul, cântă toate clopotele Putnii.