Deci unde odinioară
Câmpul se cutremurară
De biruinți românești,
De vaiete dușmănești,
Acolo plugarul mână
Leneșii boi hăulind,
Pân-când plugul se anină,
Oase din pământ zvârlind;
Și unde odinioară
Pe dușmani îi înjugară
La pluguri de au arat
Și ghindă au semănat*
În acea dumbravă sântă
Oițele se umbresc,
Și călătorul ascultă
Fluierașul păstoresc...
Și unde odinioară
Bistrița se încruntară
De sângele dușmănesc,
Oh! acolo ce zăresc!!!
Văd de român copilițe
Că se scaldă, șuguiesc,
Și apoi, împletind gâțe4,
Pe pajiște dănțuiesc.
Însă una dintre ele
Saltă ca luna prin stele,
Fiind gigâtă la stat
Ca molidvul drept și nalt;
Cu ochișorii ca mura,
Sprinceana pană de corb,
Fiindu-i întocmai gura
Pe omăt de sânge strop;
Mândră era copilița,
Nu-i tăcea un ceas gurița,
Și prin luncă alerga,
Și fluturași alunga.