Dorm visurile tale, cu tine dimpreună,
Și-n sărbători nu-i nimeni, cuprins de duioșie,
O candelă s-aprindă pe groapa ta pustie,
O lacrimă să verse, o floare să depună!
În zori mai ciripește vreo pasăre pribeagă
Pe brațul crucei negre ce-ți străjuie mormîntul,
Prin iarba mohorîtă cu șuier trece vîntul,
Și multe spune dînsul cui știe să-nțeleagă :
Că vremea noastră-i tristă și plină de mizerii,
Dar alte generații pe urma ei veni-vor,
Din negura uitării cu drag ademeni-vor
Icoana ta, o, dulce și trist bard al durerii !
Cînd s-or preface-n ternă acei ce te uitară,
Vei tresări din groapă, chemat la viață nouă :
Va picura din gene dumnezeiasca rouă
Și-ți va-nflori pe groapă eterna primăvară !