Din sufletu-mi icoana ta
S-o șterg cu lacrimi a voit,
Însă de plâns inima mea
Singură numai s-a zdrobit.
Și-ntocmai cum pe o ruină,
De ploi bătută și de vânt,
O floare pe a ei tulpină
O vezi frumoasă strălucind,
Astfel în sufletu-mi zdrobit
Și cade foc pătruns și ars
Amor și chipul tău slăvit
Neșterse, vii ele-au rămas.