S-a stins virtutea-n a Italiei țară,
Ce-a fost regina lumii în vechime.
De muzele Castaliei azi nime
Nu poartă grijă; toți le delăsară.
A laurului verde frunză rară
E pîngărită într-un veac de crime
Și lăcomie; iar din adîncime
Desfrîul scoate fruntea dîrz afară.
De ne-au lăsat străbunii-n zile bune
Frumosul stil al versului și-al prozei,
Nu-mi pare-a fi aceasta vreo minune...
Ci vin' să plîngem zilele de față,
Modernul gust ce-și are azi rapsozii
Și decadența-n care se răsfață.